40 de ani de excelență educațională – La mulți ani, Liceul Teoretic „George Meniuc”!

59 Vizualizări
Educație
40 de ani de excelență educațională – La mulți ani, Liceul Teoretic „George Meniuc”!

🎉 Primăria municipiului Chișinău, prin Direcția Generală Educație, Tineret și Sport, adresează cele mai sincere felicitări colectivului profesoral, elevilor și părinților Liceului Teoretic „George Meniuc” cu prilejul aniversării a 40 de ani de la fondarea instituției.

Această frumoasă aniversare reprezintă un moment de aleasă sărbătoare și reflecție asupra unui parcurs educațional valoros, construit prin profesionalism, perseverență și dăruire. De-a lungul celor patru decenii, instituția s-a afirmat drept un spațiu al performanței, al formării intelectuale și al promovării valorilor autentice, contribuind la educarea și dezvoltarea a numeroase generații de tineri.

Exprimăm profunda apreciere pentru munca și devotamentul cadrelor didactice, pentru implicarea administrației instituției și pentru rezultatele remarcabile obținute de elevi.

Vă dorim multă sănătate, inspirație, prosperitate și noi realizări, iar Liceului Teoretic „George Meniuc” – ani frumoși înainte, plini de succes, prestigiu și excelență educațională.

🌟 La mulți ani și noi performanțe!

Ce vrei să cauți?

Exemplu: rapoarte, noutăți, evenimente