Campionatul Open al municipiului Chișinău la Para Powerlifting s-a încheiat cu succes

68 Vizualizări
Sport
Campionatul Open al municipiului Chișinău la Para Powerlifting s-a încheiat cu succes

📢 Primăria municipiului Chișinău, prin Direcția Generală Educație, Tineret și Sport, informează că s-a desfășurat cu succes Campionatul Open al municipiului Chișinău la Para Powerlifting, competiție dedicată promovării sportului adaptat, incluziunii sociale și performanței în rândul persoanelor cu dizabilități locomotorii.

🏋️ Evenimentul a avut loc în Sala specializată de haltere a Școlii Sportive Specializate de Haltere, reunind sportivi din municipiul Chișinău și din alte localități ale Republicii Moldova, legitimați la cluburi sportive sau participanți individuali.

🏅 Pe parcursul competiției s-au desfășurat probe la toate categoriile feminine și masculine, iar la final cei mai buni sportivi au fost recompensați cu medalii, diplome și premii bănești, în semn de apreciere pentru performanțele obținute.

💰 Pentru organizarea competiției, Primăria municipiului Chișinău a alocat 78 000 de lei, reconfirmând angajamentul administrației publice locale de a susține dezvoltarea sportului de performanță, promovarea incluziunii sociale și participarea persoanelor cu dizabilități la activități sportive.

👏 Primăria municipiului Chișinău și Direcția Generală Educație, Tineret și Sport adresează sincere felicitări tuturor sportivilor, antrenorilor, arbitrilor și organizatorilor pentru contribuția la reușita competiției și le urează mult succes și noi performanțe în competițiile viitoare. 🇲🇩🏆

 

Ce vrei să cauți?

Exemplu: rapoarte, noutăți, evenimente

Setări cookie

Alegeți ce categorii permiteți. Categoriile opționale sunt dezactivate până când le activați dvs. Opțiunea se păstrează 6 luni, după care vă vom întreba din nou. Retragerea acordului nu afectează legalitatea utilizării anterioare.

Strict necesare

Mereu active

Asigură funcționarea de bază a site-ului: sesiunea, protecția formularelor și memorarea opțiunilor privind cookie-urile. Nu pot fi dezactivate și nu sunt folosite pentru urmărire.

Cookie-uri și furnizori (3)

Conținut extern (video și hărți)

Permite afișarea videoclipurilor YouTube și a hărții OpenStreetMap încorporate în pagini. Furnizorii acestor servicii primesc adresa dvs. IP și pot plasa propriile cookie-uri.

Cookie-uri și furnizori (2)

Bannere informative externe

Permite încărcarea bannerelor informative furnizate de Primăria municipiului Chișinău (chisinau.md). Serverul chisinau.md primește adresa dvs. IP și poate plasa propriile cookie-uri.

Cookie-uri și furnizori (1)